Radiatoare pentru LED-uri
Creșterea vitezei procesoarelor din dispozitivele electronice moderne duce inevitabil la o temperatură de lucru mai mare, prin urmare problemele de funcționare care au la bază generarea de căldură au atins o cota semnificativă în rata de defect a sistemelor. Prin urmare, disiparea căldurii și managementul termic este un aspect important, mai ales în cazul surselor de iluminare cu LED. Radiatoarele sunt realizate dintr-un material special, cu conductivitate termcă ridicată, având forme din cele mai diverse, scopul fiind de a asigura o răcire cât mai bună. Supraîncălzirea componentelor electronice va duce implicit la un timp de funcționare mult diminuat.
Răcire activă
Un radiator este o piesă mecanică care, conectată la un dispozitiv electronic ce disipă căldură, va ajuta la răcirea acestuia, capacitatea de răcire fiind limitată la suprafața de contact cu aerul. Răcirea activă implică montarea unui ventilator pe radiator, rezultatul fiind creșterea transferului termic prin convecție și implicit a puterii de răcire într-un timp mai scurt.